Archive for » 2009 «
Au mai rămas 4 zile până când noul an va “izghi” cu piciorul uşile caselor noastre, iar eu încă nu ştiu cum şi unde o să mă găsească această clipă… Ca aproape în fiecare an, probabil că mă voi decide în ultima sau penultima zi :) .
Între timp, tot mai des mă prind la gândul că analizez anul care aproape că a trecut… 2009 a adus puţine schimbări în viaţa mea, dar esenţiale…
De mică, îmi tot puneam pieptenele sub pernă când mă culcam. Ah, da, şi neapărat o pereche de ciorapi de ai lui tati scump al meu. Ah, da, şi o punguţă cu 25 de nume de băieţi, adunate cu mare chin, timp de câteva zile, de la prietene şi colege. Şi muream de ciudă că m-am născut ditamai pe 25. Şi muream de invidie că Snejana, buna mea prietenă şi colegă de bancă, e născută pe data de 3. Ce simplă şi lipsită de griji îmi părea viaţa ei în acele momente…
Dezamăgirea cea mare venea abia peste un an. În fiecare an visam persoane diferite. Încetişor – încetişor, mi-am visat toţi colegii de clasă, toţi vecinii şi, de câteva ori, pe Adrian Ursu. Mai mult, în fiecare an tot alegeam un nume nou – de la Gheorghe şi Ion, până la Ricardo şi Mohamed.
În anul II, împreună cu 2 prietene, am hotărât să trecem la artileria grea. Am chemat spiritele. După ce Viktor Ţoi ne-a refuzat frumos (noi ne-am zis că, probabil, era la o altă chemare deja), am hotărât să fim patrioţi şi am chemat duhul lui Grigore Grigoriu, care decedase cu vreo doi ani în urmă. Şi Grigore Grigoriu a venit. Of, credeţi-mă naivă, dar vreun an după aceea încă mai eram sigure că aşa a şi fost. Acum mă fac a nu ţine minte şi mi-e mai uşor să mă fac că plouă decât să ştiu că cred în prostii.
Nici n-am început bine să blogguiesc, că m-am şi lăsat de acest păcat… Şi nu vă imaginaţi cât de rău îmi pare să-mi dezamăgesc fanii… :D
Dar dacă serios… Am avut motive să-mi neglijez blogul. Mi-am schimbat, nu demult, locul de muncă şi acum sunt niţel mai ocupată… Colac peste pupăză, am fost o perioadă bolnavă (cu accentul pe “a”, vă rog) şi nu am prea putut sta la computer. Şi mai colac peste pupăză este că mi-a fost laptopul cam uşernic în ultima vreme. Nici până acum nu a ajuns acasă, de fapt.
A zis Paul Hodorogea că pot şi eu îl cred. Da de ce să nu-l cred? Mai scriu o postare pe blog. Despre ce?… Despre cum poate să te apuce, nitam-nisam, o durere de dinte… înnebunitoare durere… Nu am mai avut dureri de dinţi de vreo 10 ani… Uitasem cum e. Păi, iată… Mi-am amintit şi m-am enervat.
Iar la nervi omul ce face? Bea, se ceartă, se jeluie de viaţă blogului… Multe poate face un om la nervi. Eu, de cele mai multe ori, când mă enervez, mă culc. V-am spus că sunt enervată? Să nu ziceţi că nu v-am spus.
P.S. Sunt mai fericită de la o vreme… Când îmi trec nervii, vă spun şi de ce.
Întotdeauna m-a deranjat la oameni lipsa criticii şi a ironiei faţă de propria persoană, tendinţa disperată, până la ridicol, de “a da bine”, iar de aici şi un evantai întreg de obiceiuri care şterg din carisma omului, pe care, indiscutabil, o are fiecare.
În mod special, mă deranjează o vorbă la moldoveni: “Da’ eu tot ce am de spus, spun omului în faţă!”. Şi o mai şi spun cu mândrie, de parcă asta ar fi o virtute, şi nu o lipsă elementară a câtorva ani de acasă… Şi nu o încredere tâmpită (de unde s-o fi luat ea?) că pe oameni îi interesează părerea ta şi că ai dreptul moral să spui oricui, oricând, şi oricum ceea ce crezi…
Am citit, acum ceva timp, o postare la acest subiect, scrisă de Adrian Ciubotaru, pe blogul său, blog pe care eu îl citesc cu regularitate, pentru că Adrian scrie într-un fel care pe mine mă cucereşte – curat, inteligent, firesc şi cu mult sens…
Comentarii recente