Întotdeauna m-a deranjat la oameni lipsa criticii şi a ironiei faţă de propria persoană, tendinţa disperată, până la ridicol, de “a da bine”, iar de aici şi un evantai întreg de obiceiuri care şterg din carisma omului, pe care, indiscutabil, o are fiecare.

În mod special, mă deranjează o vorbă la moldoveni: “Da’ eu tot ce am de spus, spun omului în faţă!”. Şi o mai şi spun cu mândrie, de parcă asta ar fi o virtute, şi nu o lipsă elementară a câtorva ani de acasă… Şi nu o încredere  tâmpită (de unde s-o fi luat ea?) că pe oameni îi interesează părerea ta şi că ai dreptul moral să spui oricui, oricând, şi oricum ceea ce crezi…

Am citit, acum ceva timp, o postare la acest subiect, scrisă de Adrian Ciubotaru, pe blogul său, blog pe care eu îl citesc cu regularitate, pentru că Adrian scrie într-un fel care pe mine mă cucereşte – curat, inteligent, firesc şi cu mult sens…

citeşte mai departe

N-am rezistat tentaţiei de a mă descoperi… Pare simplu la prima vedere, dar … “te pune pe umneak”, până la urmă.

citeşte mai departe

Discutam zilele acestea cu un prieten despre rostul nostru în viaţă. Original subiect de discuţie, nu? :D Ei, îşi au şi discuţiile astea banale locul lor… :) În fine, eu, aflându-mă acum într-un moment al vieţii în care încerc să înţeleg ce vreau, trebuie şi pot să fac în viaţă, sunt chiar un picuţ speriată de … incertitudinea şi nehotărârea mea, pe alocuri. Nu de alta, da’ mi-aş dori să înţeleg ACUM ce vreau să schimb, ca să nu pierd aiurea timp din preţioasa viaţă a mea. Da, da, ştiu… Niciodată nu e târziu şi totuşi!

Aşa mi-am amintit de nişte gânduri mâzgâlite cu un creion simplu, pe nişte foi galbene, de album, acum câteva luni, într-un moment de profundă evaluare a capacităţilor mele… La acel moment mi-a venit să le numesc „talente”, întrebări? :)

citeşte mai departe