Întotdeauna m-a deranjat la oameni lipsa criticii şi a ironiei faţă de propria persoană, tendinţa disperată, până la ridicol, de “a da bine”, iar de aici şi un evantai întreg de obiceiuri care şterg din carisma omului, pe care, indiscutabil, o are fiecare.

În mod special, mă deranjează o vorbă la moldoveni: “Da’ eu tot ce am de spus, spun omului în faţă!”. Şi o mai şi spun cu mândrie, de parcă asta ar fi o virtute, şi nu o lipsă elementară a câtorva ani de acasă… Şi nu o încredere  tâmpită (de unde s-o fi luat ea?) că pe oameni îi interesează părerea ta şi că ai dreptul moral să spui oricui, oricând, şi oricum ceea ce crezi…

Am citit, acum ceva timp, o postare la acest subiect, scrisă de Adrian Ciubotaru, pe blogul său, blog pe care eu îl citesc cu regularitate, pentru că Adrian scrie într-un fel care pe mine mă cucereşte – curat, inteligent, firesc şi cu mult sens…

citeşte mai departe