Mi-e tare dor de el… de cel care mă iubeşte enorm, deşi nu mi-a spus-o niciodată…

*****

În prima clipă când l-am văzut, am rămas fermecată de albastrul tulburător al ochilor lui… Un albastru de care vezi doar în cer, vara… O privire adâncă şi pură, care s-a întâlnit cu a mea pentru o clipă, dar s-a pierdut repede în mulţime… Iar privirea mea a rămas ţintită locului, buimacă, larg deschisă, urmărind-o pe a lui… Eram pierdută… Într-o clipă am ştiut că îl iubesc şi că pentru el aş face aproape orice pe lumea asta…

Timpul trecea… Ne apropiam tot mai mult… Când a început să mă iubească şi el, nu ştiu… “El doar cu tine e aşa”, spuneau toţi cei care ne vedeau împreună…

Iar zâmbetul lui… ah, cât i-am mai furat zâmbetul… cu câtă disperare i l-am cerşit şi i-l mai cerşesc şi acum… Prostuţa de mine, de unde să ştiu cât de mult se ataşase şi el, între timp, de mine?… De unde să ştiu că ziua lui începea frumos numai dacă îmi dădea un sărut, pe furiş, în zori de zi… în timp ce eu încă dormeam… de unde să ştiu că peste tot mă căuta cu privirea, iar când mă vedea, i se lumina privirea de două ori mai tare?… De unde să ştiu, dacă el nu mi-a spus-o niciodată???

citeşte mai departe