Archive for » aprilie, 2010 «
Străină… străină de tot…
… atunci când descopăr un cântec de care mă îndrăgostesc şi care-mi face sufletul să se rupă în şapte… atunci când redescopăr un cântec din copilărie, pe care nu l-am auzit de 10-15 ani, dar ale cărui cuvinte le cunosc perfect și care îmi frământă mintea cu o durere dulce pe care o poate provoca doar dorul surd al anilor fără griji… atunci când o melodie mă răvășește până în adâncul ființei și simt nevoia să împart cu cineva starea asta… atunci când la auzul acestui cântec, o persoană apropiată, de la care aștept cel puțin un „of” plin de nostalgie, îmi răspunde, glumind, „not my style”…
… atunci când revăd „Take, Ianke și Cadâr”, cu fibrele sufletului încâlcite ghem de dor de părinți și regret pentru mine, copil neascultător ce sunt, iar aproape toată sala moare de râs la auzul replicilor amuzante și ingenioase ale lui lui Take și Ianke, fără să înțeleagă tristul din spectacol… și e atât de mult trist acolo!
… atunci când aud în jur că o oarecare Lady Gaga are o nouă piesă „super”, iar atunci când spun că tare vreau să merg la concertul Larei Fabian, sunt întrebată de patru persoane „cine este Lara Fabian”… atunci când mă simt străină…
… atât de des străină de tot…
Offline-urile cu politicienii – cea mai dictată modă a satului printre rândurile bloggerilor din Republica Moldova. Îmi plac mie offline-urile estea, mai ales a doua parte a lor 
Să mai zic „prietenii știu de ce”? 
Ieri am fost la offline cu ministrul Justiției, Alexandru Tănase. De fapt, mă duceam cu o dispoziție gen: să mai răsuflu oleacă de aroganță a la Alexandru Tănase.
După mai bine de jumătate de oră de plictis (auzeam întrebări și răspunsuri destul de oficiale, banale chiar, pe care și așa le aud zilnic), după ce m-a întrebat Radu, apoi Vitalie, „cum de tac și nu bombardez, ca de obicei” (mi-a fost plăcut să aud asta, iaca măi 
), ap da, după toate astea, am început să întreb și eu ce mă interesa. Și ne-a luat cam pe toți odată valul „off the record” .
Nu am mai fost acasă de opt luni de zile…
*****
Acum 10-15 ani… În această zi mă trezea mămica, frumos și dulce, cum știe numai sufletul de mamă să te scoată din lumea viselor… „Nicuța, Nicușor, Hristos a înviat…”
Și mă trezeam… în această zi mă trezeam repede… De cu seară adormeam cu nerăbdarea în suflet să vină mai repede dimineața…! Îmi plăcea la nebunie să mă spăl pe față într-un vas cu apă în care se afla un ou roșu, unul alb și să văd bănuții strălucind la fundul apei…! Vedeam în acest obicei un farmec de nedescris, nici acum nu știu de ce… 
Îmi amintesc de sărbătorile de Paște din copilărie și mi se asociază mereu cu zilele nespus de însorite… Și acele raze de soare care luminau casa… și masa de sărbătoare plină cu bucate delicioase, cum doar mămica mea (și a fiecăruia) poate găti… și ciripitul păsărilor… și adierea îmbătătoare de primăvară… și lătratul câinilor din sat… și „Hristos a înviat!”-ul oamenilor care trec pe drum… și vocea puternică, dar binevoitoare a tăticului meu, care răspundea „Adevărat a înviat! Încotro?”… și bunica mea, care nu vine niciodată cu mâna goală – mereu vine cu ceva ce are și acest ceva e atât de sincer și… nevinovat… un buchețel de toporași… niște mere dulci… niște bomboane deloc scumpe, dar… de la bunica! Și dragostea pe care o citeam în ochii tuturor… mezina familiei, fiecare se simțea oarecum obligat să mă ocrotească, să mă alinte, să mă bucure… :”> Mereu am simțit asta și mereu am încercat să nu profit… De fapt, nici nu era nevoie…
Comentarii recente