Nu am mai fost acasă de opt luni de zile…

*****

Acum 10-15 ani… În această zi mă trezea mămica, frumos și dulce, cum știe numai sufletul de mamă să te scoată din lumea viselor… „Nicuța, Nicușor, Hristos a înviat…”

Și mă trezeam… în această zi mă trezeam repede… De cu seară adormeam cu nerăbdarea în suflet să vină mai repede dimineața…! Îmi plăcea la nebunie să mă spăl pe față într-un vas cu apă în care se afla un ou roșu, unul alb și să văd bănuții strălucind la fundul apei…! Vedeam în acest obicei un farmec de nedescris, nici acum nu știu de ce… :-?

Îmi amintesc de sărbătorile de Paște din copilărie și mi se asociază mereu cu zilele nespus de însorite… Și acele raze de soare care luminau casa… și masa de sărbătoare plină cu bucate delicioase, cum doar mămica mea (și a fiecăruia) poate găti… și ciripitul păsărilor… și adierea îmbătătoare de primăvară… și lătratul câinilor din sat… și „Hristos a înviat!”-ul oamenilor care trec pe drum… și vocea puternică, dar binevoitoare a tăticului meu, care răspundea „Adevărat a înviat! Încotro?”…  și bunica mea, care nu vine niciodată cu mâna goală – mereu vine cu ceva ce are și acest ceva e atât de sincer și… nevinovat… un buchețel de toporași… niște mere dulci… niște bomboane deloc scumpe, dar… de la bunica! Și dragostea pe care o citeam în ochii tuturor… mezina familiei, fiecare se simțea oarecum obligat să mă ocrotească, să mă alinte, să mă bucure… :”> Mereu am simțit asta și mereu am încercat să nu profit… De fapt, nici nu era nevoie… :)

citeşte mai departe