Străină… străină de tot…

… atunci când descopăr un cântec de care mă îndrăgostesc şi care-mi face sufletul să se rupă în şapte… atunci când redescopăr un cântec din copilărie, pe care nu l-am auzit de 10-15 ani, dar ale cărui cuvinte le cunosc perfect și care îmi frământă mintea cu o durere dulce pe care o poate provoca doar dorul surd al anilor fără griji… atunci când o melodie mă răvășește până în adâncul ființei și simt nevoia să împart cu cineva starea asta… atunci când la auzul acestui cântec, o persoană apropiată, de la care aștept cel puțin un „of” plin de nostalgie, îmi răspunde, glumind, „not my style”…

… atunci când revăd „Take, Ianke și Cadâr”, cu fibrele sufletului încâlcite ghem de dor de părinți și regret pentru mine, copil neascultător ce sunt, iar aproape toată sala moare de râs la auzul replicilor amuzante și ingenioase ale lui lui Take și Ianke, fără să înțeleagă tristul din spectacol… și e atât de mult trist  acolo!

… atunci când aud în jur că o oarecare Lady Gaga are o nouă piesă „super”, iar atunci când spun că tare vreau să merg la concertul Larei Fabian, sunt întrebată de patru persoane „cine este Lara Fabian”… atunci când mă simt străină…

… atât de des străină de tot…