Singură, pustiită, zdrențuită, neînțeleasă, pierdută, aiurită, tristă, oarbă, surdă, înlăcrimată… iar singură.

***

Un suflet apropiat mie, trecut prin viață cu mult înainte ca legile nescrise ale universului să mă ia din nicăieri și să mă arunce și pe mine în acest gol, mi-a spus odată: „Omul, în pofida tuturor aparențelor, este absolut singur pe lume. Într-o zi o să înțelegi cât de singură ești”. Aveam pe atunci o vârstă la care asemenea cuvinte nu au putut decât să-mi trezească un zâmbet ascuns, dar înțelegător… „Sărmanul geniu neînțeles… sărmana și buna mea profesoară…” – m-am gândit eu atunci, mângâind cu privirea un chip frumos, blând, de o inteligență și o tristețe cum n-am văzut nici până, nici după ea…

citeşte mai departe