În ultimul timp am fost mai mai puțin pozitivă, mai puțin zâmbitoare, mai puțin înțelegătoare și mai rătăcită în propriile gânduri decât altădată… O stare schimba pe alta de fiecare dată când soarele își schimba poziția pe cer, iar stările erau de fiecare dată mai ciocnite cap în cap… Un fel de schizofrenie incipientă… Și mereu, același gând: „De ce??? Eu doar nu sunt așa!”…
Nici cafeaua cu lapte, nici masajul, nici discuțiile cu persoanele speciale din viața mea, nici somnul, nici nesomnul, niciun film bun, nici „1984”, nici Beatles, Richard Marx, Rufus Wainwright, Noutilius Pompilius sau Agata Kristi nu mai erau în stare să mă facă să mă simt bine mai mult de 5 minute… Foarte grea și neînțeleasă stare…
***
Vineri spre sâmbătă, la ora 3.00, îmi iau zborul spre Marte. Merg acolo unde mă simt eu cel mai bine de mic copil… Acolo unde întâmpin primul răsărit și petrec ultimul apus… Acolo unde îmi place să țip ca pescărușul seara, pe plajă (aici urmează iminentul „prietenii știu de ce”)…
Vreau să mă întorc peste două săptămâni cu pieptul plin de aer care să-mi ajungă pentru mult timp înainte… Spre marea mea fericire, voi mai avea o mică evadare vara aceasta… Și vreau să trag și atunci mult aer în piept, cât pentru un an de zile…
Și mai vreau ca la întoarcere lucurile să… rămână la fel. Straniu, dar cea mai mare pierdere pe care am suportat-o anul acesta a fost pierderea optimismului… Mi s-a înfipt în vene o stare aproape cronică de „și azi ce se mai întâmplă?”…
***
Știu că vacanța asta va fi mai altfel… Poate nu atât prin esența ei, cât prin valul pe care-l va trece peste mine… Ultimul an a adus multe schimbări în viața mea, iar eu nu știu dacă eram pregătită pentru toate dintre ele… De fapt, pregătiți nu ne simțim mai niciodată… Vacanța asta va fi altfel și pentru că, la întoarcere, voi pune o mână la frunte și alta în șold și-mi voi admira moșia – ocupațiile, oamenii din jurul meu, prioritățile, casa… Ce-mi va deranja privirea proaspăt clătită cu apă sărată – la gunoi. Și, evident, voi face noi achiziții. Goluri nu trebuie să rămână. Ori trebuie?…
***
Atâtea gânduri se cer smulse din mine… Dar am impresia că nu le mai controlez consecutivitatea… Și apoi, vreau să închid laptopul, să-l încui cu 5 lacăte și să nu-l mai ating până la întoarcere. Evident, nu va fi așa, luând în considerare cu cine merg la odihnă (și, din nou, iminentul „prietenii știu de ce”)…
***
Așa cum în ultimul timp ascult mai mult muzică depresivă, cântecul care-mi vine acum cel mai bine pe suflet e acesta:
***
Am spus multe și puține… Vă las în grijă mare și promit la întoarcere să vă dedic un cântec mult mai pozitiv…
P.S. Nu că acest cântec ar fi o dedicație :D
Muzica acționează foarte mult asupra noastră, așa că ai mare grijă ce asculți. Pot să-ți zic din proprie experiență ceva. Eu tot sunt o fire foarte pozitivă și optimistă, dar când mă simt ca dracu’ – îmi pun și eu muzică din cauza căreia îmi vine să mă sui și mai tare pe pereți. Dar uite că un băiat mi-a zis că atunci când mă simt aiurea, să nu mai ascult muzică de genu’, ci să bag ceva vesel. Eu i-am zis “Păi, e ca și cum m-aș minți pe mine însumi! Eu doar mă simt rău!”. El mi-a zis “Da, e ca un fel de mini-minciună, dar merită acest sacrificiu”. Ascultând această muzică, îți manipulezi subconștientul, și starea asta de rahat chiar trece. Eu cred în puterea gândului. Noi putem tot. Numai trebuie de mentalizat într-o direcție “corectă”. U can do it ;)
PS: Îmi place skin-ul :>
http://viacheslavkushter.wordpress.com
lutakiluki, da, știu și eu, dar nu-mi prea reușește, poate pentru că nu vreau suficient de mult, să-mi dictez stările… plus că… fiecare stare e frumoasă… interesantă… în propriul fel… dacă mi-e trist, ascult muzică tristă… dacă sunt enervată, ascult muzică agresivă… dacă mi-e bine și ușor, ascult muzică frumoasă și plină de lumină…
mă bucur că-ți place skinul :) atât de mult am căutat ceva, aproape de sulfet, și iată, acesta e, nu cred că-l schimb în următorii 200 de ani :)