Mi-e așa de greu să urmăresc zilnic oameni care, având viața în mâinile lor, o privesc, oftează, o pun în buzunar și merg mai departe…
Și nu mă refer la faptul că toți trebuie să atingă Everestul, să-și deschidă afaceri, să-și ia de cumătri politicieni, să aibă mașini luxoase și casă cu 3 etaje la telecentru… Dar măcar… să fie cât de cât fericiți, mulțumiți măcar de ceva în viața asta…
Oameni care se trezesc dimineața lângă persoane pe care nu le iubesc, merg la servicii prost plătite, care nici măcar nu le sunt pe placul sufletului… Sau și mai trist… Oameni relativ tineri, care nu au văzut în viața lor marea decât de pe litoralul Ucrainei, dar poate nici atât… Care nu-și permit să meargă la un restaurant nici măcar o dată în 5-10 ani… Oameni chinuiți, triști, disperați, dar zombați… nefericirea nu și-0 arată nici măcar în oglindă…
E dureros să urmărești astfel oameni… Îți vine să-l tragi pe fiecare de mână, să-l zdruncini de umeri: „De ceee????” De ce nu ai curaj să trântești ușa în nasul soțului nespălat și beat, în fața soției curve și cu gură de șarpe, în fața serviciului istovitor și neiubit, în fața prietenilor profitori și falși, în fața a tot ce te dezgustă și a tot ce a devenit, din nicăieri, viața ta??? De ce?…
Știu că e ușor de zis… Și cu ce drept judec viața altora?…
imi pare rau pentru tine! cu ce te ocupi de te inconjoara asa tipuri de oameni? si cum crezi? cat o sa mai rezisti? sau pentru tine acest blog e un loc unde-ti reversi toate gandurile? n-ai curajul sa declari in public?
M, am în jurul meu oameni extraordinari, deosebiți, inteligenți, care-și trăiesc viața pe picior larg dar e imposibil să te izolezi chiar de toată lumea… asemenea cazuri am văzut cât duce carul în satul de baștină… mai văd și acum, pe la unii colegi, vecini, nu mai contează… dar prin ce îți par așa de diferiți, că îi numești „așa tipuri de oameni? sunt peste tot… nu e neapărat să-i cunoști foarte bine pe toți… e destul să-i vezi… pe față le e scrisă resemnarea, mediocritatea morală, conștientizarea acesteia…
blogul pentru mine e multe… refugiu… expresie… descătușare… încătușare… stări și iar stări… de ce nu declar? declar „în public”, după cum zici tu, dar nu orice gând îmi vine, pentru că mi se pare lipsă de educație să-ți impui părerea asupra unor chestii care nu te privesc, de fapt… iar blogul le iartă și le înțelege pe toate… :)