De câteva zile, presa și blogosfera trâmbițează și face spume. Un jurnalist a fost agresat la Universitatea Slavonă!

Din start, precizez: sunt de acord, cazul este revoltător, iar Dumitru Babenco este un om pur și simplu inadecvat, care, fără doar și poate, trebuie să răspundă pentru comportamentul său incompatibil cu statutul de director executiv al unei universități și de cetățean al Republicii Moldova. Atât. La Babenco nu vreau să revin, cu el totul este clar.

Brega. Oleg Brega. Omul care a intrat cu camera ascunsă în buzunar și nu s-a prezentat așa cum pretinde ulterior că a făcut-o. A scos camera și le-a fixat-o „buldozerelor” în față. I-a acuzat că nu vorbesc româna, apoi a vorbit cu ei și în rusă și când a fost agresat a strigat „palițâia!”, nu „poliția!”, iar după fiecare a doua replică a lui Babenco spunea „harașo”. A spus că are dreptul să filmeze pentru că universitatea prestează servicii de interes public și că pentru asta nu are nevoie de acte. Peste 5 minute spunea că e jurnalist și că are la el buletinul de identitate pe care îl va prezenta doar poliției. „Dacă-i omu cu camera, gata, automat e jurnalist!”, a mai spus Oleg. Chiar așa? Peste încă 5 minute striga că a prezentat acte tuturor. Peste alte 5 minute i-a numit pe toți „sălbătăciuni”, „nebuni”, „măgari”, „teroriști”, „criminali”. Inclusiv pe niște secretare speriate sau ce-or mai fi dânsele acolo. Omul care în loc să răspundă la vreo întrebare, striga în stânga și în dreapta: „O să faceți toți închisoare!”

„Eu o să răspund pentru cuvintele mele, dar voi pentru ale voastre”, a zis Brega. Deci, să revedem: „sălbătăciuni”, „nebuni”, „măgari”, „teroriști”, „criminali”.

Nu încerc să subminez importanța și gravitatea cazului. Cum a scris și Vitalie Cojocari, sunt multe chestii dubioase legate de conducerea acestei universități și poate anume datorită lui Oleg se vor schimba niște lucruri acolo.

Pe mine însă m-a uimit și m-a jignit comportamentul lui Oleg și poate mai mult decât cel al „găștii” de administratori de la US. Anume al lui Oleg Brega, cel care luptă pentru libertatea de exprimare și respectarea drepturilor omului.

Priveam astăzi o emisiune la NTV, cu tineri artiști. Uneori simt nevoia să urmăresc emisiuni de bulevard, cu pseudo-acule ale showbizului. Relaxează mintea.

Așadar, în emisiunea despre care vă spuneam, tabăra absolvenților fabricilor de stele și tabăra jurnaliștilor și producătorilor descopereau marele adevăr al vieții, lansându-se în comentarii mega inteligente despre calitatea muzicii rusești.

În mod previzibil, m-am programat să țin cu a doua tabără. Trăiască stereotipurile!

Or, în 5 minute mi s-au dat peste cap toate ideile preconcepute.

Tabăra absolvenților fabricilor, ale căror piese nu prea le cunosc (nu mă dau tare, da chiar  nu am urmărit proiectele), au dat dovadă de o capacitate uimitoare de a duce o discuție inteligentă, de a asculta demn critica în față și de a da răspunsuri „rupătoare”.

Nu și tabăra producătorilor, dar, mai ales, a jurnaliștilor. Piața centrală – puțin spus. Ați văzut vreodată cum oamenii de la sate duc dimineața vacile „la rând”? Și cum stau cu mâinile în șolduri și discută aprins, criticând de mama focului pe toată lumea, începând de la Tamara lui Vasile care n-a fost cu cireada atunci când i-a fost rândul, continuând cu „idiotul” de primar al satului și terminând cu „râsurile” de la conducerea statului? Ei, cam așa arătau și „analiștii de ocazie”.

Culmea că ei înșiși fiind niște anonimi, au făcut cu sare și oțet acei tineri care și așa par să-și știe foarte bine locul. Că se mai dau uneori tari – așa le spune producătorul, așa au văzut la televizor și așa trebu. Dar chiar am rămas plăcut uimită de unele piese, destul de bune, au cântat live și au dat impresia de oameni adecvați, care încearcă să-și caute de viață, de muncă… Da, din start visează să ajungă celebri. Și unde greșesc, că nu m-am prins?

E și normal că nu toți vor ajunge Țoi, Pugaceove, Meladzi, Zemfire și nici măcar Makarevici. Dar asta nu înseamnă că trebuie să se facă și ei juriști sau economiști necompetenți, numai pentru că nu au un talent care se întâlnește din 5 în 5 secole.

Nu, nici nu înseamnă că trebuie să crească mai ceva decât ciupercile după ploaie. Dar, lume, nu fi rea, proastă și ridicolă, dând peste cap fiecăruia care are tupeul să facă ceea ce nu ai curaj să faci tu, poate. Multora le lipsește inteligența să înțeleagă că toate-n lumea asta sunt sortite selecției naturale și dacă nu e, ap’ nu e.

Dar nu. Lumea trebuie să se dea în spectacol și dacă are pe seama cui să-și cizeleze mina de înțelept – nooo, cum se poate să scapi prilejul?

Am vrut să mai spun câte ceva, dar și așa am întins iar 25423 de km de scris, plus că mi-a venit acum în cap un gând din Scrisoarea I sau III și închei cu el: „Nu-njosindu-te pe tine, ci slăvindu-se pe el”…

Urmând exemplul Doinei, am decis să fac și eu un top, al meu, din lista de oameni pe care ni i-a propus VIP Magazin în acest an și care, cică, ar fi marcat, într-un fel sau altul (cert este că mai mult decât alții), anul 2010.

Pentru unele persoane votez chiar dacă nu neapărat le simpatizez, cum ar fi Mihai Ghimpu. Dar pentru că, într-adevăr, cred că s-au evidențiat în acest an. Pe alții nu-i votez, chiar dacă mi-s dragi, cum ar fi Lilia Lozan sau Tudor Darie. Probabil pentru că altcineva mi-i totuși mai drag sau pentru că nu consider că sunt la locul lor în categoriile în care sunt nominalizați.

Politicianul anului:

Mihai Ghimpu

Pentru că este un președinte „altfel”. Pentru că deși a îmbrăcat pe dos mandatul de președinte, din start, stârnind critici și păreri dintre cele mai bosumflate, a reușit totuși să spună niște lucruri pe care puțini ar fi îndrăznit să le spună. Pentru că a măgulit, ca nimeni altul, orgoliul de român al moldoveanului. Nu și pe al meu însă, care sunt un Dr. Zhivago al timpurilor noastre…

Businessmanul anului:

Gabriel Stati

Pentru că afacerile îi merg bine. Din câte știu, s-au mai extins anul acesta. Și el, și tatăl. Încă? Și nu că altora nu le-ar merge la fel de bine. Dar alții ori că nu vor, ori că nu se pricep cum să facă să-i știe lumea și poate chiar să-i admire, rămânând totuși neatinși „în lumea lor de gheață”. Sau poate pur și simplu pentru că am în geantă un stilou cu numele lui Stati. Gabi Stati.

Femeia anului:

Nata Albot

Nu e corect să spun asta, reieșind din faptul că facem parte din același trust. Totuși o spun: nu fac parte din armata care o admiră cu buzele întredeschise și cu ochii veveriței din Ice Age, când se uită la alune. Că e talentată și pricepută la multe – bravo ei, dar mai sunt mulți ca ea. Ce are Nata și nu au alții – putere. Eu dacă și am momente în care mă opresc și mă uit la ea cu ochii veveriței din Ice Age, asta doar pentru că mă întreb – cum poate cineva să fie atât de puternic? Mulți știm prin ce a trecut. Mai bine zis – habar n-avem noi prin ce a trecut ea… Cert este că mulți dintre noi, fiind în locul ei într-un moment, în ACEL moment, nu mai ieșeam la suprafață. Ce are asta cu femeia anului, nu știu. Dar să fie totuși ea, Nata.

citeşte mai departe

S-a întâmplat întâmplător o întâmplare întâmplătoare în țărișoara asta a noastră, bătută de ploi, sărăcie, prostie, talente pierdute, vipuri și… secretare. Și anume. Într-o noapte, zâna cea bună a bătut din palme și a doua zi dimineața, toate secretarele din țară s-au trezit: asistente, manageri de oficii, „mâini drepte” (cu stânga e mai greu), numai secretare – nu.

Odată cu noua funcție, mai bine zis, cu noua denumire a funcției, toată lumea a decis că și atribuțiile trebuie să fie altele, mai pretențioase. Acum unde te întorci, toți își impun importanța susținută de badge-ul atârnat de gât, pe care scrie mândru și frumos o funcție de nedeslușit. Și zică lumea ce vrea, da asta e rezultatul progresului pe hârtie. Vă dați seama cu cât crește aprecierea de sine a nu neapărat inteligentei, dar tinerei și frumoasei Alinuța, care a avansat de la funcția de secretară – la cea de asistentă? Ce mai contează că tot face cafea, programează întâlniri și face curățenie în acte? Acum Alinuța e asistentă!

Dovedit științific: hoțul strigă primul „prindeți hoțul!”.

Cel care strigă pe la toate colțurile despre pupincurism, arătând prin somn cu degetul în oglindă, anume acesta va fi cel care va schimba, la prima ocazie și la primul interes, destinația săruturilor „vzasos”. Pentru că e convenabil așa. Pentru că are destulă nesimțire încât să nu-i pese că tata trage cu obrazul. Pentru că n-are atâta minte ca să înțeleagă că după fiecare ușă pe care o închide după el și după fiecare pod căruia îi dă foc, rămâne cu un om mai puțin pe lume care să-l respecte. Dar, vorba sfântă, prostu nu-i prost, dacă nu-i și fudul.

Fata cu unghii roz și ochi nevinovați, care ține o gură cât o șură, lamentându-se de, vai, curvele care se culcă cu boșorogi, stricându-i imaginea ei, fată cuminte și cu scopuri nobile în viață, anume asta va sări prima măcar și în patul dracului, dacă suma va fi mai mare decât pudoarea sufletului putred din născare.

Fata e ca abatere, tot căutam să zic odată și de asta.

Dar textul e dedicație. Pentru un pupincurist. Cel mai pupăcios pupincurist din Republica Moldova. Cred că doarme și visează frumos în fiecare seară – că are 5 guri în loc de una.