Shi fignea, nu mai pot de durerea bloggerimii care n-o încăput ieri în limuzina de la Orange și de scârba sărmanilor sinistrați. S-au trezit moraliștii din noi. Brusc și în toți odată. Am donat salariul de o zi, de rând cu toți colegii, iar noi suntem foarte mulți. Toată familia mea ajută cu haine și produse. De toate se întâmplă. Acum ne închidem toți în case și înghițim cheile de scârba inundațiilor?

Da, e strașnic. Da, mi-e groază să mă gândesc la ceea ce simt sărmanii oameni. Dar asta nu înseamnă că trebuie să anunțăm doliu național și să arătăm pe la toate colțurile cât de tare ne doare sufletul pentru casele duse pe apa sâmbetei.

Dacă nu țipăm tot facebookul cât de nesimțiți îs cei care ieri s-au plimbat cu limuzina prin oraș, în timp ce unii oameni mâncau pâine uscată pe un țolic ud și cu picioarele în mâl, asta nu înseamnă că nu ne pasă și că avem aluminiu în loc de inimă, iar prin venele noastre curge plumb în loc de sânge. Și asta nu înseamnă că facem mai puțin decât cei care nu scapă nicio ocazie să se laude cu cei 200 de lei donați.

Și apoi, cred că cei care rup cămașa de pe ei de la atâta compasiune pentru sinistrați, nu fac asta decât din propria frustrare că nimeni nu le apreciază sufletul cât Nistru de mare.

Gata, nu mai zic nimic la acest subiect. Vor zice cei cu suflet mare, pe care la sigur îi va deranja că bloggerimea din limuzină mai are și nas să nu se simtă vinovată.

Acum un an, iată ce se întâmpla în parcul central – se năștea o idee. La naștere au venit moașe de prin toate colțurile tărâmului internaut moldav, iara mama ideii, un zmeu cu un cap, alt cap, încă un cap, încă alt cap și plus încă un cap, a avut parte de o naștere ușoară, în urma căreia a apărut un copil frumos, numit Privesc.Eu.

Timpul trecea și cât creșteau alții într-un an, Privesc.Eu creștea într-o săptămână. Numele lui a ajuns până la urechile crailor roșii, împăraților verzi și regilor albaștri. În timp ce craii vroiau să-și împartă moșiile cu el, iar muritorii de rând îi purtau pică pentru faima sa, Privesc.Eu își căuta de treaba sa, crescând de la o zi la alta mai înalt, mai drept, mai frumos și mai puternic.

***

Cât nu am luat-o definitiv prin miriște, ridic cana cu ceai, pe care o am acum lângă mine, și solemn spun: hip-hip, URA! Trăiască Privesc.Eu, care a făcut un pic mai fericiți jurnaliștii de la noi din țară :)

Adevărata faţă a omului poate fi văzută în momentele de panică ale acestuia, da? Iar vorbind concret despre societatea noastră, alintată cum este ea, momentele de panică se reduc la situaţiile în care confortul omului este pus în pericol.

Cum altfel? Peste noi cutremure nu dau, ultimul care s-a simțit mai binișor a fost prin 2004-2005… Ploi, la fel.. A fost o ploaie mare prin 90-92, nu ţin minte exact, straşnică ploaie, mi-e groază să-mi amintesc…

Bun, acum despre adevărata față a noastră, a celor care suntem, aparent, cuminți și educați. Cea mai relevantă situație în care omul poate fi văzut până în măduva coastelor este șezutul într-un rând enorm. Ca sălbaticii. Privim cu răutate. Cel de alături ar putea atenta la bucata noastră de carne vie. E destul ca unul să treacă mai în față, din diferite motive, poate să privească ceva mai de aproape, poate să întrebe până la ce oră lucrează, că toți sar în cap: „Cața-cața-cața!”… citeşte mai departe

Mai nou, s-a apucat toată lumea să dea o notă blogosferei moldovenești. De ce??? Oricum va fi o apreciere subiectivă. Prin asta nu veți schimba calitatea acesteia. Nu aveți despre ce scrie? Așa și spuneți! Noi, simplii muritori, o să înțelegem rătăcirile zeităților bloggerești ;).

Unde scrie cât, cum și despre ce trebuie să scrie oamenii pe bloguri?

Iată mie mi se spune că trebuie să scriu mai des că, vedeți ‘neavoastră, ce fel de blogger sunt eu dacă scriu o dată în lună? Iaka na, aruncați cu pietre în mine, nu mă invitați la Blogovăț, scoteți-mă sau nici nu mă băgați în blogroll, dați-mi unfollow pe twitter, ei, na, ce-o să-mi faceți?

Mie, de exemplu, nu-mi plac cei care scriu cu nemiluita pe blog. I-a venit omului o idee, care, după părerea sa, trebuie să ajungă neapărat la publicul larg, hai să o scriu pe blog? Și ce dacă e o idee super răsuflată, super tăvălită prin toate bloggurile, discuțiile la bere, comentariile pe facebook și alte spații la fel de importante? Și ce? Iaka eu vreau să o mai spun o dată! Da, nu am nimic nou de adăugat, dar… trebuie să-mi bucur cei 10 cititori fideli!

citeşte mai departe

Offline-urile cu politicienii – cea mai dictată modă a satului printre rândurile bloggerilor din Republica Moldova. Îmi plac mie offline-urile estea, mai ales a doua parte a lor :) Să mai zic „prietenii știu de ce”? ;))

Ieri am fost la offline cu ministrul Justiției, Alexandru Tănase. De fapt, mă duceam cu o dispoziție gen: să mai răsuflu oleacă de aroganță a la Alexandru Tănase.

După mai bine de jumătate de oră de plictis (auzeam întrebări și răspunsuri destul de oficiale, banale chiar, pe care și așa le aud zilnic), după ce m-a întrebat Radu, apoi Vitalie, „cum de tac și nu bombardez, ca de obicei” (mi-a fost plăcut să aud asta, iaca măi :P ), ap da, după toate astea, am început să întreb și eu ce mă interesa. Și ne-a luat cam pe toți odată valul „off the record” :).

citeşte mai departe